joi, 4 martie 2010

Şi-a violat fetiţa de 6 ani, în timp ce mama filma

Daniele K., în vârstă de 30 de ani, a recunoscut în faţa anchetatorilor că totul a început la puţin timp după ce fetiţa a împlinit vârsta de şase ani, dar "doar când mama fetiţei nu era acasă". Abia după un an Janine K., 30 de ani, şi-a surprins soţul siluindu-şi copilul, însă, în loc să se ducă la poliţie a stat şi a filmat totul cu telefonul mobil, apoi salva filmele în PC.

Abia după trei ani, povestea groaznică a ieşit la iveală: copila a fost dusă la psihiatru pentru că îşi uda patul în fiecare noapte. Autorităţile au aflat astfel de caz şi i-au arestat pe părinţi. În computerul acestora au fost găsite nu mai puţin de 15.000 de filme pornografice cu copii.
Decizia finală a Tribunalului va fi luată luni, 8 martie. Părinţii riscă pedeapsa cu închisoarea pe o perioadă de cel puţin zece ani. Fetiţa locuieşte în prezent cu o altă familie, alături de surorile sale mai mici, în vârstă de trei şi şase ani.

Cine credea ca mai rau ca la noi nu se poate,,ete dovada ca toata lumea asta e dusa pe,,apa sambetei,,iar acestor criminali,,l`as lua gatul instant,,si un animal face orice ca sa isi apere puiul,,si noi,,oamenii,,ne batjocorim sangele!

Un comentariu:

ce zici?