miercuri, 10 decembrie 2014

Mastile chipurilor

   O sa inveti pe propria cheltuiala ca-n viata o sa intalnesti mai multe masti decat chipuri, zicea o minte luminata. Fiecare
dintre noi poarta o masca, unii vizibila, altii mai greu observabila. Fiecare dintre noi se foloseste de asta ca un scut impotriva lumii, e un gest de autoaparare as spune dupa ce te-ai ars in randuri si moduri repetate. N-as spune ca e gresit, atata timp cat nu te transpune total in ceva ce nu esti catusi de putin. Unii o sa te admire, altii o sa te condamne, cativa o sa te priveasca ingaduitori sesizand suprafata. 
   Da ce te faci atunci cand ramai tu cu tine? Cand o pui jos la intrare si te privesti? Iti spun eu, toata adulatia sau critica atrasa nu o sa iti aduca nici o satisfactie, de ce? In primul caz pt ca de multe ori nici tu nu stii daca o meriti, in al doilea pt ca ai vrea sa spui macar printre randuri ca n-au dreptate, ca sufletul tau e sechestrat de frica, ca tu esti de fapt uman ca al fiecaruia si uneori doare la fel de tare ca si al celor ce n-au ivatat inca sa-si poarte personalitatile multiple. Si aici nu vorbesc de falsitatea aia infecta a lipsei de caracter. Am purtat-o toti, dar ma intreb, atunci cand refuzi sa o mai dai jos, a cui e cheltuiala?! 
   Unde e fina granita dintre a te apara si a alunga persoanele carora chiar le pasa?