joi, 23 octombrie 2014

"Secrete din culise"

Am înțeles că vrei să mă cunoști personal, am înteles că sunt o tipa frumoasă, finută, educată sensibilă. De pe feisbuc am înțeles. Dacă ți-aș spune că te inșeli, prietene? Dacă aș lăsa să coboare pereții din sufletul meu și ai vedea câte cadavre zac in mine? Câte suflete mutilate le țin captive și cați oameni am dezumanizat? Dacă ti-aș spune cați oameni am rănit pt ca n-am știut să-i iubesc? Pe câți i-am aruncat din trenul vieții mele fără să îmi pese că ajung pe caldaram, pentru că eu abia mă ridicasem? Pe cați îi regret și de existența câtor am uitat? Cât de nepăsătoare pot să plec pt că e totul atât de gol în mine în cât se aud ecouri? Mai vrei acum o bucata din mine? Dacă nu ești dispus să iei un om cu tot cu scheletii din dulap, nu-ți dori să-l cunoști!

miercuri, 15 octombrie 2014

Nu e prea târziu dar e degeaba

Știi ce e trist? Să alegi să pleci de lângă cel de lângă tine pentru ca ești prea bun pentru el, pentru că nu e ceea ce îți dorești, nu ți se potrivește sau orice alt motiv existent în capul tău la momentul respectiv.
Știi de ce e trist? Pentru că în secunda doi a ieșirii tale pe ușă acea persoană, după ce-și pune milioanele de întrebări retorice, se metamorfozează în tot ce ți-ai putut dori toata viața.
Știi ce e cel mai trist? Că face asta involuntar, iar tu ai să te întorci, doar criminalul se intoarce mereu la locul crimei,în ziua în care ai să-i admiri toată frumusețea care era parcă prea aproape să o vezi în toata splendoarea și acum vezi mai bine parcă de la distanță când e la brațul altuia, în ziua în care toți în jurul tău vorbesc mai mult ca niciodată parcă de ea, deși până atunci era aproape insuportabilă, doar că e ziua in care ea nu mai vrea să intre în grațiile nimănui pentru comfortul cuiva, în noaptea în care îți lipsesc și mesajele sâcâitoare cu "în cât timp ajungi?" iar faptul că orice urmă a sa de pe umărul tău pare să nu fi existat vreodată te face să formezi numărul, ce nu știi e că aia e noaptea în care modul silențios al telefonului a fost activat după multe nopți în care soneria era fixată pe maximum, iar telefonul strâns la piept ca nu cumva tu să rămâi fără răspuns.
Nu e prea târziu să realizezi că ai greșit, nu e prea târziu să te întorci, nu e prea târziu să vrei să repari ce ai dărâmat singur, dar te asigur că de cele mai multe ori e degeaba.

marți, 7 octombrie 2014

Dacă te-a inșelat

În ziua de azi toată lumea vrea subit, am observat, iubire și o relație perfectă. Partea proastă e că astea nu le găsești frumos ambalate pe raionul unui market, așteptând să fie duse acasă. Alergăm după jumătatea viselor noastre, apropo de asta cu jumătatea m-am analizat și am observat că m-am născut întreagă, iar in alergătura asta ne împiedicăm de tot felu de îndoctrinări care ne-au fost introduse in educație sau pe care le-am obsevat la alții care ne par a fi fericiți. Una din ele e aia cu "toți bărbații înșeală". Se poate să fie așa, eu am întâlnit și din ăia care nu sau mă rog, au fost mai deștepți ca mine, ideea e că nu doare ce nu știi. Nu prea aud că femeile înșeală, nu știu de ce, probabil bărbații sunt încă în stare de negare a acestui fapt și femeile nu o zic cu voce tare de teamă sa fie catalogate drept curve, chestia e că o fac! Știu știu, e muuult mai grav, omorâți-mă cu pietre! Femeile de obicei inșeală din răzbunare și atunci când stabilitatea emoțională le este instabilă, pare mai grav pentru că există ideea că ele se atașează de amant, surpriză, nu e necesar să se intâmple așa! Bărbații sunt priviți mai indulgent la acest capitol, eu n-am înțeles de ce, motiv pentru care nu-i privesc astfel. Trădarea e trădare, altfel e ca și bancu' ăla pe facebook "dacă m-am sărutat cu x te-am înșelat? Dacă îti dau o palmă te-am lovit?" Eu una am iertat și am rămas o singură dată și rău am făcut. În rest am iertat și am plecat și azi ne salutăm frumos și ne ajutăm dacă putem. Actul de iertare și rămânere a femeii îmi pare a fi perceput de bărbați ca actul de supunere suprem al ei față de el. De ce? Pentru că în primă fază ea o să fie la "conducere" în încercarea lui de a dovedi că a fost o greșeală, încet încet puterea asta schimbă locul și face loc fricii ei că dacă nu face cum zice el, domnul ar putea repeta "greșeala", în primul rând a doua oară e alegere nu greșeală sau accident. Accident e ală când mergi cu bița și cazi în șanț, nu poți merge pe stradă și să cazi intr-un vagin. Dar mă rog, toți suntem supuși greșelilor. Ideea e că am observat că se ajunge la o complacere intr-o situație deloc fericită, înșelatul o să se gândească mult și bine la eveniment, mai mult, mereu o să își amintească! O să arunce săgeți otrăvite din când în când care fac tensiunea și mai crescută. Da știu știu, voi nu, super-oamenilor! Poate atunci când nu ajunge la timp acasă, parcă da doar, puțin atunci când nu răspunde la telefon noaptea si uneori atunci când te anunță că în seara asta nu mai ajunge. Aici nu mai e vorba de iubire, aici e vorba de baza iubirii și anume încrederea și respectul, fără astea nu există iubire, da există starea aia ce-i seamănă adracu' de tare dependența emoțională "dacă nu mai găsesc pe nimeni". Hai pe bune? Pământul nu ne mai tine și lumea ta s-a terminat la el/ea. Dacă vrei o relație sănătoasă evită situațiile de gen, nu le fă sau fă fară să se afle, pentru că încrederea odată moartă resuscitarea e a dracu de grea și de cele mai multe ori tot ce poți face e să o ții în viată cu ajutorul aparatelor. Oricâtă iertare  ai cere, îndoiala odată semănată rodește al naibii de tare. Era aia cu aruncă o farfurie de pământ, după ce e țăndări cere-i iertare, s-a făcut la loc?! Iubirea n-o să moară rapid, tocmai d-aia doare gestul și oricât ai lupta parcă tot ce faci e să adâncești rana. Motivarea de a rămâne pentru a demonstra că tot cu tine e sau pentru a te răzbuna e cea mai proastă alegere, pentru că tot pe tine o să te doară. Recidiva inculpatului e probabilă, pe sistemul "m-a iertat o dată, ce a fost mai greu a trecut" si vad mulți care se mint a fi fericiți în astfel de relații, da dacă-i privești atent le vezi goliciunea sufletelor. 
Relația aia mult dorită și perfectă, are nevoie de doi oameni dispuși să sacrifice dacă vreți, deși când iubești nimic nu pare a fi sacrificiu, tot ce le aducea plăcere trecătoare până atunci, doi oameni maturi care să își dorească respect, înțelegere și dragostea sinceră, doi oameni care să știe comunica la apariția problemelor, nu să caute rezolvarea în patul altora, răbdare de fier pentru zilele proaste și susținere mai presus de toate. 
Dacă-i vrei banii, cadourile, numele, vilele, consideră că n-am zis nimic. 😂😂😂

miercuri, 1 octombrie 2014

Altfel de interviu cu Codin Maticiuc

Nu vorbi fără a citi.
Ce m-a determinat să citesc această carte? Titlul. Ok și autorul. În ziua de azi ignorarea mediei este o obligație nu un drept, iar cum eu nu prea mă pricep la a-mi îndeplini obligațiile auzisem și de Codin vag, din presa. Controversele create în jurul ei mi-au alimentat și mai mult setea de a mă lămuri care e treaba de fapt, așa sunt eu Toma necredinciosul, până nu văd ochii nu cred. Am achiziționat-o, am lecturat-o. E o carte bine scrisă nu te plictisești răsfoind-o, dimpotrivă. Nu m-am simtit ofensată cum am observat că au făcut-o alții cititori dar mai ales necititori, până la urmă nu am ținut eu pixul ca să știu cât adevăr și câtă ficțiune ascunde, dar SF-urile nu-mi plac iar cartea mi-a plăcut deci tind s
ă cred că e reală in mare parte. Oprindu-mă asupra acestui aspect, aș vrea să întreb autorul, din vasta interacțiune a sa cu diverși oameni din diverse colțuri ale lumii care crede că este sursa acestor "reacții adverse"? Care mie îmi par a fi tipic românești.
Codin MaticiucReacții adverse cum le numești era normal să apară din motive din cele mai variate: autor cu o imagine proastă construită de presă unilateral in 10 ani, subiect controversat, limbaj vulgar mai puțin folosit de autorii români contemporani (excepție Telespan, Nedelea, Lupu), situația financiară a autorului semnificativ superioară celorlalți scriitor și altele.

Citind cartea, am observat o diversiune. Consumatorul acesta de suflete, îmi pare a duce o lupta interioară, iși ia vampirul propriul sufletul de la amanet când rămâne singur?
Codin MaticiucEu cred că scrisoarea 13 evidentiază bine lupta asta deși nimeni n-a observant sau nu mă ntreabă. Din când în când deschid câte o carte să văd dacă nu cumva editura All n-a publicat decât primele 12.

Tocmai cea de a 13 a scrisoare a fost cea care m-a convins de substratul acestei carți, scăldată în huzurul vieții personajului care stârnește admirația, invidia și critica celor din jur, el îmi pare mie a striga pe tot parcursul poveștii "Sunt muritor, mai muritor decât am fost vreodată" așa cum o face alb pe negru în final. A fost simularea fericirii, imbracată într-o continuă petrecere încercarea vampirului de a nega nevoia existenței EI (destinatara scrisorilor) în viața lui pentru a fi cu adevărat fericit sau a fost fericit dar a realizat la sfârșitul “carnavalului” lipsa a “cu adevărat” când si-a găsit sufletul singur si tot ce consumase până atunci n-a făcut decât să îi adâncească această stare?
Codin Maticiuc: Asta rămâne la latitudinea fiecăruia. Nu vreau să iau cititorilor plăcerea propriei lor interpretări oricare ar fi aceea.

În acest caz, eu am s-o numesc o poveste de dragoste modernă, un ati cliseu perfect si binevenit pe piată, o realitate in care majoritatea se scaldă (la diferite nivele) dar n-au curaj să o recunoască. Consideri asumarea a ceea ce faci și acceptarea propriei persoane cu bune și rele, imbrăcate frumos în autoironie în carte, necesare pentru a conștientiza nevoile esențiale ale vieții?
Codin Maticiuc: Asumarea nu este necesară. Nici măcar mie. Este un simplu fapt, simplul stadiu la care am ajuns acum la 33 de ani.

Iți multumesc pentru timpul acordat și iți urez succes în proiectele viitoare.
Codin Maticiuc: Mulțumesc.