Raiul Infractorilor

   Romania in ultimii 2-3 ani se afla intr-o deriva totala. Bine, de 30 de ani suntem intr-o deriva, dar in astia ultimii, s-a accentuat cea a justitiei. 

   Nascuta si crescuta in Ardeal fiind, imi iubesc foarte mult tara, motiv pentru care n-a putut sa raman pasiva cand  vedeam cum o ceata de hoti, o dau degeaba. Am participat la proteste, d-alea in strada nu doar online, dar si la aceste din urma, in care imi exprimam parerile, deloc diplomat, pe paginile diversilor puscariabili aflati la putere. Nu mica mi-a fost mirarea cand am observat niste indivizi care ma luau la rost pentru modul de exprimare. Majoritatea ma intrebau daca am studiat expresiile respective, pe baza de morti, fa si altele din lexicul Limbii Romane, in facultate.

   Atunci am inteles ca ne meritam soarta. Atunci am inteles ca astia ne calca pe cap, dar pe noi ne intereseaza ce vorbeste fiecare despre cloaca politica, nu cum ne duc acei viermi de la putere, in stare de putrefactie.

  Am invatat multe in facultate, multe nu sau si mai multe le-am uitat deja. Ce stiu sigur ca am invatat e ca infractorii stau in puscarii. Probabil am lipsit eu de la cursul ala cu exceptii in caz de functii publice, ca deh, am mai ratat si eu niste cursuri.

   Va rog sa-mi scuzati delirul, bazat pe diploma aia cu care aveti voi treaba. Proasta de mine nici flori n-am luat la proteste. Nici copil. Nici caine. Si am mai si strigat #MUIEPSD!

   Cred ca UBB tre’ sa-mi retraga diploma, in timp ce poporul roman isi retrage singur dreptul la democratie, spalat cu sange, mult, in ‘89.

   Ramaneti cu bine, tovarasi!

Scrisoare

Draga blogule,

   Nu am mai povestit de o vreme buna, vezi tu, cine m-a facut om mare nu mi-a spus ca intr-o, zi goana dupa bani m-ar putea transforma intr-un robot -acasa-munca-acasa. Poate ca din cauza relaxarii care ma caracterizeaza, nu s-au gandit ca as putea ajunge in punctul acela. Cam asta am facut de cand n-am mai vorbit.    Am tras din greu pentru a dovedi ca pot si am dovedit. N-am renuntat nici macar atunci cand eu gandeam ca nu mai pot si poate nu e de mine, mi-am dovedit mie ca mai pot putin. Vezi tu, daca exista oameni care sunt judecati ca nu pot pentru ca provin din medii indoielnice, eu am fost aia care nu a putut in ochii multora, fara sustinere, pentru ca Dumnezeu a vrut sa nu-mi lipseasca nimic in viata si pentru asta oamenii m-au condamnat. Eu am tacut si am mers mai departe vrand sa-mi dovedesc in primul rand mie ca pot. Si am facut-o. Iar ce gandesc ceilalti e doar zgomot de fond.     

   Ce am invatat de cand n-am mai vorbit draga blogule, e ca oamenii sunt bolnavi de rautate. Am invatat faptul ca valoarea umana din pacate paleste in fata valorii banului. Am mai invatat pe propriile cicatrici faptul ca oamenii la care tii o sa iti provoace cele mai mari dezamagiri, la nivel uman, sa nu incurcam profesionalul, cu umanul, zic. Am invatat ca se cere mai mult cu cat oferi mai mult. Cel mai de pret lucru pe care l-am invatat a fost sa nu ma vand. Am ales sa fiu eu chiar si cu sumele pe masa, vorba cantecului. Am ales sa plec atunci cand nu mi-am mai gasit locul intre oameni fatarnici si meschini. Am inteles ca goana dupa bogatie te face rau si fals. Rautatea e cea mai grea boala a sufletului. A fost greu pana am inteles ca oamenii asa sunt, a fost greu sa incerc sa ii schimb prin valorile mele. Am inteles ca nu pot, nu are rost si intr-un final ca nu vreau. Fiecare isi merita soarta fix cum si-o croieste. 

   Fiecare o sa plateasca presurile trase de sub picioarele celorlalti cu monede a caror existenta nu o cunosteau. 

Sincer sa-ti spun mi-e mila pentru ei in ziua platii, dar multi o merita. 

In rest sunt bine. I-am iertat oricum, pentru ca linistea mea este nepretuita. Sper sa mai vorbim curand, draga blogule. 

   E liniste in sufletul meu.