miercuri, 3 martie 2010

Cosmetice ECO


În India vaca este sacră, dar şi excrementele sale sunt catalogate drept divine conform unor cercetători care susţin efectele terapeutice şi chiar cosmetice ale acestora. Profesorul Kesari Gumat, coordonatorul echipei laboratorului din Ahmedabad, vestul Indiei, susţine că vaca, animal sacru conform religiei hinduse, prezintă o serie de avantaje ignorate până în prezent.

La acest laborator, precum şi la altele de pe teritoriul Indiei, s-a dezvoltat o gamă de produse farmaceutice pe bază de urină şi balegă de vacă, ce au efecte benefice împotriva unor maladii ale sistemului respirator şi chiar împotriva unor forme de cancer.

Lista posibilelor utilizări medicale a excrementelor de vacă este extrem de lungă, conform cercetătorilor indieni. În afara efectelor medicale, aceste excremente pot fi folosite şi în scopuri cosmetice sau în toaleta de zi cu zi, în amestec cu săpunul pentru curăţarea pielii, cu şamponul şi nu în ultimul rând cu pasta de dinţi.

Aceste noi produse farmaceutice şi cosmetice pe bază de excremente de vită sunt extrem de bine primite de organizaţiile şi grupările naţionaliste hinduse. Cea mai importantă dintre aceste grupări a lansat anul trecut chiar şi o băutură răcoritoare pe bază de urină de vacă prezentată drept o alternativă sănătoasă la Pepsi sau Coca-Cola.


[[[libertatea]]]

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

ce zici?