Nu mi-e teamă că n-ai să te întorci

   A trecut atâta timp..nu știu dacă e mult sau puțin dar știu că e suficient pentru a nu mai avea respirația întretăiată când mă gândesc la tine. A trecut timpul și nu mai am ochii sensibili la imaginea ta din visele mele.

   E mult sau puțin dacă încă mă gândesc la tine dar nu-mi mai vine să te injur? E suficent de mult pentru a te fi iertat de tot și totuși prea devreme pentru a te vedea fără să îmi amintesc și să privesc în gol. 

   A trecut timpul și nu-mi dau seama când exact am încetat să mai sper. Întoarcerea. Am dorit-o cum poate nu te dorisem nici macar pe tine până atunci. M-am rugat pentru ea. Am cerut-o. Și am obosit. E ciudat cum atât de multă răbdare și-a făcut apariția în mine. A răbda durerea. Când m-am gândit la ea, a trebuit să o caut nițel, mai respira rar și haotic iar eu tot mai bine.

   Nu mai mi-e frică, să știi, că n-ai să te întorci. Mi-a murit frica odată cu durerea. Cred că și odată cu visele. 

   Mi-e frică, dragul meu, că ai să te întorci când am să uit cum îți pronunțam numele, când am să zâmbesc gândindu-mă la tine, atunci când am să te pot privi în ochi senină și am să îți pot vorbi fără un nod în gât. 

   Mi-e frică să te întorci în prima seară când telefonul o fi trecut pe silent și eu am să mă odihnesc după atât de mult timp...sau în dimineața în care n-am să-l mai verific cum deschid ochii pentru că am să mă întorc liniștă pe partea cealaltă în brațele lui.

   Nu mi-e frică să nu te întorci, mi-e frică să te întorci prea târziu..."am mers zi și noapte cu iubirea în brațe...doar eu și un câine am îngropt-o.."

https://youtu.be/jTHvtEsT5e8